Sigur, ea a fost cumpărată, în general, de bisericile din localităţi. Uneori se făcea chetă la nivelul comunităţii şi se întocmeau liste cu participanţii, consolidându-se, şi pe această cale, relaţiile sociale. Dar erau şi „particulari” care o cumpărau pentru a o avea în familie.
Am dat, în acest sens, de două însemnări care m-au emoţionat:
„Popa Gheorghe din Dorohoi în loc de 3-4 galbeni cu cât se vindea exemplarul a obţinut cartea în schimbul a 35 de capre” şi „În 1655, Popa Antonie nota pe un alt exemplar din «Cazanie» că a cumpărat cartea «cu femeia sa, cu Solomia» şi a dat pentru ea «o iapă întărniţată»” (cu şa) (Din: Cornelia Papacostea-Danielopolu, Lidia Demeny, „Carte şi tipar în societatea românească şi sud-est europeană. Secolele XVII-XIX). Oh, ce vremuri! Dau oricare dintre cărţile mele şi pe o singură capră!!!
Gabriel Nedelea






