Descoperirea la Mediaș a peste 140 de cărți tipărite acum aproape 500 de ani și fragmente de manuscrise vechi și de 1000 de ani e rară prin faptul că toată colecția a fost găsită în locul unde a fost și utilizată, a povestit, pentru Europa Liberă, Adinel Dincă, coordonatorul cercetărilor pe temă. 

Recent, în incinta bisericii evanghelice / luterană Sfânta Margareta din Mediaș, județul Sibiu, Adinel Dincă, conferențiar universitar la Universitatea-Babeș-Bolyai (UBB) și doi studenți de ai săi au scos la lumină peste 140 de cărți tipărite înainte de anul 1600 și manuscrise, ori fragmente de manuscris, a căror vechime coboară chiar și spre secolul X.

Mediașul nu este străin de descoperiri spectaculoase recente. În 2021, în podul casei memoriale a lui Herman Oberth (1894-1989) au fost găsite planuri și schițe legate de racheta pe care savantul, considerat unul din părinții rachetelor și astronauticii, a lansat-o din Mediaș în 1935.

Descoperirea s-a bucurat de o atenție crescută, după ce a fost mediatizată pe pagina de Facebook a Bibliotecii Batthyaneum din Alba-Iulia, care asemăna descoperirea colecției din Mediaș cu cele ale celebrului personaj de film Indiana Jones, profesorul de arheologie întruchipat de Harrison Ford.

/romania.europalibera.org/a/carti-vechi–medias-biblioteca–cercatare-descoperire/32044538.html

Lasă un răspuns