A refuza cu ură proletară, în anul 2025, intrarea în rândul membrilor Academiei Române a celui mai apreciat, tradus, premiat și amplu validat scriitor român actual, Mircea Cărtărescu, dezvăluie fața hidoasă a unei creaturi pe care unii o credeau dispărută și descompusă în huma ultimilor 35 de ani, dar care-și deschide brusc ochii siniștri:
licheaua apărută din bezna intelectuală a comunismului, licheaua frustrată, ranchiunoasă, abrutizată, niciodată vizitată de idei sau talent, oarbă la valoare și admirație, dar roasă de pofta parvenirii în sfere înalte, chiar până sub cupola unei foste venerabile instituții.
Din cauza persistenței printre noi a acestei creaturi cu îngrijorător statut public de „nemuritor”, numărul celor mai valoroși oameni de cultură din România (va) crește exclusiv în afara spațiului îmbâcsit de ultranaționalism post-ceaușist și otrăvit de ura față de autentica libertate, alteritate, europenitate și regalitate intelectuală.
„Forma fără fond” nu doar că ne urmărește și pustiește, ci ne și depășește, așteptându-ne rânjind în viitorul proxim și probabil de aur al acestei țări triste, pline de umor și umori.
